La adăpostul promontoriului mâinile noastre imitau "Catedrala" lui Rodin
Versurile au spus totul despre mare cu ce mai pot să te-n tristez
Cand Eol desfigurează valuri de stânci carnasiene ce-n a ochiului crevasă
Clipirea claustrează și spuma freamatand de axoloți mărturisire în oglindă
A pescărușilor țipete-n ghirlanda înlabirind trupurile ce nu-și mai aparțin
În pământul moleșit de caimacul dimineții mâini sinucigașe și-au găsit încremenirea
Spre a se construii in desăvârșire